Fazele Lunii in astrologia hindusă

Fazele din astrologia hindusă se calculează mai laborios, dar putem ţine cont de faptul, Tripura Sundari, a 16 fază, se află în aproximativ a 13 zi de la Luna Nouă. Este doar orientativ, cel mai bine fiind, dacă sunteţi interesaţi, să vorbiţi cu un astrolog.

Iată care sunt acestea, conform unor vechi tradiţii spirituale hinduse care a analizat foarte bine cele 16 fazele Lunii, definiţiile sunt metaforice, subtile:

Ziua 1

Femeia are capacitatea de a le inspira celorlalţi dorinţe şi aspiraţii superioare, iar iubitului său îi poate dărui, plenitudinea şi fericirea supremă. Este cea care hrăneşte.

Ziua 2

Femeia este purtătoarea adevărurilor divine şi se manifestă ca un adevărat catalizator spiritual al mediului în care trăieşte sau lucrează. Este cea care vindecă.

Ziua 3

Femeia răspândeşte o desăvârşită stare de armonie şi aduce cu sine prosperitate şi maturitate spirituală. Este cea care ne determină să acţionăm în conformitate cu natura noastră reală, de cele mai multe ori reprimată.

Ziua 4

Femeia are capacitatea de a îndepărta influenţele malefice şi de a purifica mediul existenţei sale. Este cea care aduce mulţumire.

Ziua 5

Femeia prezintă o capacitate extraordinară de a se armoniza cu forţele naturii. Cea care susţine viaţa.

Ziua 6

Femeia se bucură de o protecţie divină extraordinară şi deţine un discernământ spiritual deosebit. Cea mai dorită.

Ziua 7

Femeia se bucură de bunăstare şi desăvârşire spirituală şi are capacitatea de a-i salva pe cei din jur de la orice pericol. Cea credincioasă.

Ziua 8

Femeia are capacitatea de a-i susţine pe ceilalţi, amplificându-le forţa de a învăţa şi de a înţelege, înţelepciunea, recunoaşterea socială, prosperitatea.

Ziua 9

Femeia obţine cu uşurinţă orice cunoaştere esoterică, orice iniţiere spirituală şi-şi sporeşte permanent armonia interioară şi frumuseţea. Cea care aduce bucurie.

Ziua 10

Femeia se integrează întotdeauna perfect în timp, în orice acţiune sau iniţiativă, şi deţine capacitatea de a împlini aspiraţii şi idealuri spirituale. Cea care susţine împlinirea socială.

Ziua 11

Femeia este înzestrată cu puterea de a alunga răul şi de a manifesta fericirea deplină. Cea care conferă prosperitate.

Ziua 12

Femeia cunoaşte succesul în toate acţiunile benefice, victoria în orice dificultate precum şi forme de fericire paradisiacă. Cea dătătoare de iubire.

Ziua 13

Femeia are capacitatea de a percepe, de a conştientiza şi de a se integra în orice ritm cosmic. Cea care purifică trupul.

Ziua 14

Femeia deţine capacitatea de a vindeca orice boală şi posibilitatea de a-şi cunoaşte vieţile anterioare. Cea cu feminitatea completă.

Ziua 15

Femeia prezintă o rezonanţă particulară cu energiile lunare şi are capacitatea de a îndeplini dorinţele celor dragi. Cea plină de nectar.

Ziua 16

Această fază este una cu totul specială şi este considerată faza cea mai benefică a Lunii. Ea se suprapune cu ziua a 13-a, pentru că se manifestă, ca influenţă energetică, aproximativ cu 48 de ore înainte de Luna Plină. În ”O mie şi una de nopţi”, comparativul cel mai frecvent pentru femei este ”frumoasă ca Luna în a 14-a noapte”, deci noaptea imediat următoare acestei zilei. Astrologia hindusă numeşte această fază ”ziua lui Tripura Sundari (”cea care este frumoasă în toate cele trei Lumi”), caracterizată de energiile frumuseţii, armoniei, succesului, iubirii. În această zi se încep acţiuni şi au loc întâlniri importante, se iau decizii majore, se dau examene.

Este o zi foarte frumoasă şi benefică pentru a face dragoste, existând un controlul perfect asupra energiei sexuale. Tot în această zi se pot concepe copii însă, reţineţi: atunci când cuplul vrea să conceapă un copil, este indicat ca el să consulte un astrolog pentru a evita existenţa planetelor retrograde la momentul concepţiei, şi anume (în ordine): Saturn, Mercur, Marte, Venus sau a planetelor neaspectate.

Luna fără direcţie

Mai sunt câteva momente importante legate de mişcarea Lunii, de care ar trebui să ţinem cont. Este vorba de momentele de Lună fără direcţie, perioade în care Luna îşi exercită o foarte slabă influenţă asupra noastră, aproape inexistentă şi din acest motiv acţiunile noastre sunt lipsite de substanţă, greşite sau prost orientate.